Ce se întâmplă cu compostul rezultat în urma prelucrării deșeurilor biodegradabile?

În momentul de față, acesta este depozitat în incinta stației de compostare din Șura Mică. Însă, conform Legii nr. 181/2020, care va intra în vigoare în februarie 2021, în urma procesului de tratare biologică a deşeurilor biodegradabile se obţine compost şi digestat clasificat în trei categorii de folosinţă:

    a) categoria A – produs de calitate foarte bună (care poate fi folosit în agricultură şi horticultură);

    b) categoria B – produs de calitate bună (care poate fi folosit în spaţii verzi, urbane şi rurale);

    c) categoria C – produs de calitate inferioară.

În vederea punerii pe piaţă şi utilizării în agricultură, produsul obţinut prin compostare/digestie având categoria A se va supune procedurii de certificare reglementate la nivel european, iar produsele având categoriile B şi C prin Normele tehnice se vor stabili standardele pentru libera circulaţie pe piaţa internă.