De ce și cum să reciclezi uleiul alimentar uzat?

Aruncarea la chiuvetă sau la coșul de gunoi a uleiului alimentar uzat are efecte extrem de negative atât asupra sănătății tale, cât și pentru mediul înconjurător. Descoperă ce poți face pentru a evita să contribui la perpetuarea acestor efecte.

De ce să colectezi și să reciclezi uleiul alimentar uzat?

Atunci când arunci uleiul alimentar uzat în sistemul de canalizare, acesta înfundă țevile și produce defecțiuni în sistemele din stațiile de epurare, iar costurile de curățare și reabilitare a țevilor de canalizare sunt apoi introduse în costurile consumatorului final, ceea ce presupune sporirea cheltuielilor tale.

Un alt aspect important de știut este faptul că un litru de ulei alimentar uzat care este aruncat în sistemul de canalizare poluează un milion de litri de apă. Această cantitate reprezintă necesarul pentru supraviețuire pentru un adult pe o durată de 14 ani. Apoi, odată ajuns în resursele naturale de apă, uleiul formează o peliculă la suprafața apei care împiedică oxigenul să ajungă la plantele și viețuitoarele acvatice. Ca urmare, atât viețuitoarele cât și plantele din aceste ape mor fiind lipsite de oxigen.

De asemenea, atunci când ajunge în sol, uleiul alimentar uzat râncezește, poluând solul și oprind regenerarea acestuia. Astfel, pământul devine nefertil, fiind necesar un interval considerabil de timp pentru ca acesta să devină din nou productiv.

Odată colectat separat și necontaminat în recipientul ales, uleiul alimentar uzat este pregătit pentru a fi predat la punctele de colectare specializate. În Sibiu, poți duce uleiul astfel colectat la benzinăriile MOL (de pe Șoseaua Alba Iulia, Milea sau Calea Șurii Mari) sau la hipermarket-urile Auchan și Carrefour din Shopping City (Șelimbăr).

Citește mai mult!

Sursa: © Harta Reciclării